Definita cuvantului bahnă
báhnă (báhne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bahnă
mígmă s. f. – Ceară veche. Ngr. μίγμα „amestec”. Termen ecleziatic. Vezi definitia »
MOTORCÁDĂ s. f. procesiune de automobile. (< amer. motorcade) Vezi definitia »
CLUCEREÁSĂ, clucerese, s. f. Soția clucerului. – Clucer + suf. -easă. Vezi definitia »
INCÚSĂ adj., s. f. (medalie, monedă veche) care are o față în relief, iar cealaltă scobită. (< fr. incuse, lat. incusa) Vezi definitia »
MOÁCĂ, moace, s.f. 1. Bâtă ciobănească, ciomag. 2. (Iht., Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. e x t. Cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. – Variantă: moache s.f. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z