OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. Vezi definitia »

SUBNARCÓZĂ s. f. somn ușor, incomplet, provocat prin folosirea de anestezice generale în doze slabe. (< fr. subnarcose) Vezi definitia »

ICNITÚRĂ, icnituri, s. f. Geamăt scurt și adânc; icnet. – Icni + suf. -tură. Vezi definitia »

NENEÁCĂ s. f. (Reg. și fam.) Mamă. [Var.: nineácă s. f.] – Cf. tc. nine. Vezi definitia »

soiálă s.f. (înv.) murdărie. Vezi definitia »