DINAÍNTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gândurile pe față. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în față cuiva; a acorda cuiva o deosebită considerație. ♦ (Adjectival, invar.) Din față, anterior. Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioară. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + înainte. Vezi definitia »

mocamete, mocameți s. m. (peior.) om naiv / credul. Vezi definitia »

ȚĂRĂNÉȘTE adv. In felul țăranilor, ca țăranii. – Țăran + suf. -ește. Vezi definitia »

LOCVACITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea, pornirea, obișnuința de a fi locvace; limbuție. – Din fr. loquacité, lat. loquacitas, -atis. Vezi definitia »

páște (pásc, păscút), vb. – 1. A pășuna. – 2. A păzi vitele la păscut. – 3. (Rar) A hrăni, a alimenta. – 4. A păstori o turmă de credincioși. – 5. A amenința, a pîndi, a urmări. – Mr. pascu, păscut, paștire, megl. pascu, păscut. Lat. pascĕre (Pușcariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl. puoskro, it. pascere, logud. paskere, prov. paiser, cat. paixer, sp. pacer, port. pascer. După Șeineanu, Semasiol., 69, ultimul sens s-ar datora unei influențe ebraice, ipoteză inutilă, dat fiind că, din punct de vedere al păstorului, a paște animalele nu înseamnă altceva decît „a aștepta supraveghind”. Der. păscare, s. f. (păscut; pășune; loc în care se așteaptă și se prinde mingea, în anumite jocuri), după păscut, ca nascare din născut (Tiktin); păscut, s. n. (pășunat); păscătoare, s. f. (Bucov., pășune); păscui, vb. (a presimți, a bănui), din vb. paște 5. – Cf. păstor, pășune. Vezi definitia »