OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. Vezi definitia »

APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. Vezi definitia »

EXÓD s. n. 1. parte finală a unei tragedii grecești, deznodământul și ieșirea din scenă. 2. emigrare în masă a unei populații. (< fr. exode, lat. exodus) Vezi definitia »

pod (póduri), s. n. – 1. Platformă de scîndură, planșeu. – 2. Punte. – 3. (Înv.) Drum pietruit cu scînduri, obișnuit în orașele rom. – 4. Cale, drum, șosea. – 5. Ponton. – 6. Tavan. – 7. Spațiu închis între acoperiș și plafonul casei. – 8. Pardoseală. – 9. Palma mîinii. – 10. Talpa plugului. – 11. Zăcătoare (la moară). – 12. Bucăți de pînză care se întind în calea cortegiului funerar, cu ideea de a ușura mortului trecerea pe puntea raiului. – Megl. pod. Sl. podŭ „platformă” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 270; Conev 81; Spitzer, Mitt. Wien., 326), cf. bg., sb., cr., slov. pod „platformă de scînduri”, mag. pad „podul casei”. – Der. podar, s. m. (înv., încasator de podărit; paznic la pod; pontonier; Mold., măturător); podărit, s. n. (slujba pontonierului; taxă pe poduri); podeț, s. n. (podișcă); podi, vb. (a bate podea), din sl., bg. poditi; podeală (var. podea), sf. (dușumea, pardoseală, parchet); podeag, s. n. (platou, movilă, colină); podereu (var. podireu, poderei), s. n. (Trans., pod de șură); podină, s. f. (pardoseală, suport; scîndură; acoperiș; baza stogului), din sb. podina; podiș, s. m. (platou, movilă; punte de lemn); podișcă, s. f. (pod mic; ponton); podișor, s. n. (Trans., blidar, dulap); pondeală (Trans., var. Olt. pondilă), s. f. (pardoseală, sol), din podeală cu infix nazal sau contaminat cu podină. – Din rom. provine slov. podišiar (Candrea, Elemente, 402). Vezi definitia »

ELECTRÓD s.m. Capătul unui circuit electric prin care continuă să treacă curentul; conductor electric prin care trece curentul. [< fr. électrode, cf. fr. électro-, gr. odos – drum]. Vezi definitia »