PÁRĂ¹ s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para. Vezi definitia »

RINOSALPINGÍTĂ s. f. inflamație a mucoasei nazale și a trompei lui Eustache. (< fr. rhino-salpingite) Vezi definitia »

MICROSPOROGENÉZĂ s. f. proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. (< fr. microsporogenèse) Vezi definitia »

MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. Vezi definitia »

PERICONDRÍTĂ s. f. inflamație a pericondrului. (< fr. périchondrite) Vezi definitia »