a trage (pe cineva) de limbă expr. a încerca să obțină (de la cineva) informații confidențiale prin viu grai; a iscodi (pe cineva) cu întrebări, făcându-l să divulge involuntar un secret. Vezi definitia »

învínge (învíng, învíns), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea c › g se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge. Vezi definitia »

DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânséi, part. deplấns] – De⁴ + plânge (după fr. déplorer). Vezi definitia »

DIVÉRGE vb. intr. 1. (despre drepte, raze etc.) a pleca din același punct, răsfirându-se. 2. (fig.) a se deosebi, a fi în dezacord. (< fr. diverger, lat. divergere) Vezi definitia »

a i-o înfige (cuiva) expr. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual (cu cineva). Vezi definitia »