CAROTIÉRĂ, carotiere, s. f. Utilaj de foraj folosit pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (2) din gaura de sondă. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. carottier. Vezi definitia »

DIPLOMÁTICĂ¹ s.f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, cărți și altor documente oficiale. [Gen. -cii. / < fr. diplomatique]. Vezi definitia »

tárgă (tắrgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă. Vezi definitia »

RECTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rectului; proctită. [< fr. rectite]. Vezi definitia »

CICATRÍCULĂ s. f. 1. cicatrice mică. 2. disc mic care închide nucleul femel al oului. 3. cicatrice pe tulpină sau pe ramură la locul de desprindere a pețiolului. (< fr. cicatricula) Vezi definitia »