FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis). Vezi definitia »

CRUȘEÁLĂ s. f. (Reg.) Argăseală. – Cruși + suf. -eală. Vezi definitia »

PATERÍȚĂ, paterițe, s. f. Toiag arhieresc, cârjă episcopală împodobită în partea de sus cu două capete în formă de șerpi între care se află un glob cu o cruce. – Din ngr. pateritsa. Vezi definitia »

păstáică, păstăici, s.f. (reg.) 1. păstaie de fasole. 2. roșcovă. Vezi definitia »

BENZIDÍNĂ s.f. Substanță aromatică cristalină, folosită la fabricarea coloranților. (din fr. benzidine) Vezi definitia »