Definita cuvantului singular
SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu singular
CONCESIONÁR s.m. Beneficiar al unei concesiuni, cel care a obținut o concesiune. [Cf. fr. concessionnaire]. Vezi definitia »
AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Care caută să-și impună autoritatea sau voința proprie. [Pr.: a-u-] – După fr. autoritaire. Vezi definitia »
CRONICÁR s.m. 1. Autor de cronici și de letopisețe. 2. Ziarist, colaborator la un ziar, la o revistă, care redactează cronici (2). [Cf. fr. chroniqueur]. Vezi definitia »
pologár2, pologáre, s.n. (reg.) 1. secerătoare mecanică. 2. greblă la secerătoarea nelegătoare, care dă pologul (v.) jos de pe masa mașinii. Vezi definitia »
INSTRUMENTÁR s.n. Totalitatea instrumentelor folosite într-o anumită activitate. [Cf. fr. instrumentaire]. Vezi definitia »