Definita cuvantului bea
beá (beáu, băút), vb. – 1. A înghiți un lichid. – 2. A cheltui băutură, a-și prăpădi banii, a mînca, a fuma. – 3. A fuma. – Mr. beau (beari), megl. bęu, istr. beut (mbeare). Lat. bĭbĕre (Pușcariu 192; REW 1074; Candrea-Dens., 152; DAR); cf. it. bere, prov. beure, fr. boire, sp., port. beber. Este cuvînt cu răspîndire foarte generală (ALR 81). Conjug. sa se caracterizează în Mold. prin tendința de a suprima în toate formele diftongul ea: beau › beu, să beu › să bee. Expresia a bea tutun (sens 3) este traducerea tc. tütün icmek, ngr. πίνω ϰαπνόν. Cf. și băutură, beat. Der. băut, adj. (beat); băutor, adj. (bețiv), pe care REW și Pascu, Lat. Elem., 275, le fac să provină direct din lat. bibitor,, cf. it. bibitore, fr. buveur, prov., cat. bevedor, sp., port. bebedor.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bea
țineá (-n, -nút), vb. – 1. A avea ceva în mînă și a nu lăsa să scape, a menține, a susține. – 2. A păzi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. – 7. A întreține. – 8. A avea la dispoziție, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunța (un discurs). – 14. A reține; a deține, a opri. – 15. A urma, a menține, a continua în aceeași direcție. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a rămîne. – 19. A încăpea, a intra. – 20. A avea afecțiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea poftă. – 22. (Refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (Refl.) A sta, a locui. – 24. (Refl.) A se susține, a-și cîștiga traiul. – 25. (Refl.) A se reține, a se înfrîna, a se domina. – 26. (Refl.) A se socoti, a se crede. – 27. (Refl.) A stărui, a se încăpățîna, a insista. – 28. (Refl.) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu... – Var. ține. Mr. țîn, țînui, țineare, megl. țǫn, istr. țir. Lat. tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646), cf. vegl. tenar, it. tenere, prov., fr., cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prez., cf. pune. Der. țiitor, s. m. (stăpîn, proprietar, senior); atotțiitor, adj. (atotputernic); țiitoare, s. f. (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor); țiitorie, s. f. (înv., concubinaj); țiitură, s. f. (înv., stăpînire, dominație; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); ținut, s. n. (înv., moșie; provincie, regiune); ținutal, adj. (înv., provincial); ținutaș, adj. (înv., provincial); ținută, s. f. (comportament, maniere), după fr. tenue. Comp. neol., formată după fr.; abținea, vb.; conținea, vb.; deținea, vb.; întreținea, vb.; menținea, vb.; obținea, vb.; reținea, vb.; susținea, vb. Vezi definitia »
bacceá (baccéle), s. f. – Bătrîn decrepit, ramolit, terminat. Tc. bahsizça „fără valoare” (Iorgu, GS, IV, 381). Scriban se gîndește, cu mai puține șanse, de a se adeveri, la tc. baǵci. Vezi definitia »
CÍNSPREZECELEA, CÍNSPREZECEA num. ord. v. cincisprezecelea. Vezi definitia »
succesiunea orizonturilor unui sol realizată pe cale natural modificată prin eroziune sau antropic Vezi definitia »
STRUNEÁ, strunele, s. f. (Reg.) Strună (3). – Din strună + suf. -ea. Vezi definitia »