mistréț (mistreáță), adj. – Ambiguu, promiscuu. Lat. mĭxtῑcius (Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 1132; Candrea, Éléments, 16; Candrea-Dens., 1087; Tiktin), cf. sp. mestizo. Se zicea și se mai zice încă despre tot ce aparține în același timp la două rase sau naturi diferite (timp mistreț, timp nedeterminat, între bun și rău); sau despre plante ori despre animale sălbatice care aparțin unei specii cultivate sau domestice (măr mistreț, măr pădureț: porc mistreț, „porc sălbatic” sau „de pădure”). Pentru infixul r, cf. abruz. ammistricari față de rom. amesteca. Ipoteza unui lat. *mixturicius (Pușcariu, Dacor., VII, 478) nu e necesară. Der. din alb. mistrec „pitic” (Șeineanu, Création metaphorique, II, 1905, 92) nu e admisibilă; din contră, alb. trebuie să provină din rom. (Capidan, Dacor., VII, 154). – Der. mistricioniu, adj. (Banat, hibrid); mistrițat, adj. (Olt., hibrid; amestecat). Vezi definitia »

STRÂMTÚȚ, -Ă, strâmtuți, -e, adj. Strâmticel. – Strâmt + suf. -uț. Vezi definitia »

stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »

tîrnáț (tîrnațuri), s. n. – Pridvor, cerdac deschis al fațadei sau pe două sau trei laturi ale casei. Mag. tornác (Miklosich, Fremdw., 133; Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 162), cf. cr., slov. trnac, rut. tornac. Der. din lat. internatĭum (Philippide, Principii, 44) nu este posibilă. Mai ales în Trans. Vezi definitia »

ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Vezi definitia »