Definita cuvantului bici
bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bici
PÂNDÁCI, -CE, pândaci, -ce, adj. (Rar) Care stă la pândă; care este înclinat să iscodească. – Pândă + suf. -aci. Vezi definitia »
obrocí, obrocésc, vb. IV (pop.) 1. a ului, a ameți, a zăpăci, a fermeca. 2. a logodi. 3. a opri de la carne, vin, tutun pe cineva. 4. a prezice. Vezi definitia »
chíci (-uri), s.n. – Tufiș, desiș, hățiș. Sl. kiće „crengi” (DAR). Cuvînt rar, de la care pare a deriva chichiriș, s.n. (Banat, pădure, hățiș) pe care DAR preferă să-l pună în legătură cu mag. tekerős „noduros”. Vezi definitia »
cobélci s.m. (înv.) păr de femeie făcut ca scoica melcului, învârtit, înfășurat astfel. Vezi definitia »
ZGÂRCÍ2, zgârcésc, vb. IV. ~ (din sl. sŭgrŭčiti sę; cf. cec. skrciti) Vezi definitia »