POEZEÁ, poezele, s. f. (Depr.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. Vezi definitia »

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, e insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foate puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.) – Lat. maxilla „maxilar”. Vezi definitia »

BIHAREA, cetate de pămînt (sec. 9-11) situată în satul Biharia, la NV de Oradea, centru al formației statale de tip feudal conduse de Menumorut. Vezi definitia »

crectarea si adoptarea unei traduceri preexistente a textului Sfintei Scripturi sau ale scrierilor Sfintilor Parinti; dirtosi = a indrepta Vezi definitia »

sosteá (-éle), s. f. – (Arg.) Izmene, chiloți bărbătești. Țig. sosti. Vezi definitia »