Definita cuvantului bîigui
bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creație expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greși”, indicat de DAR și de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s. f. (exprimare fără șir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s. f. (bîlbîială; delir).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bîigui
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului1. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”. Vezi definitia »
a trece prin toate chinurile iadului expr. a suferi un lung șir de persecuții; a avea parte de multe necazuri și nenorociri. Vezi definitia »
la spartul târgului expr. prea târziu. Vezi definitia »
ARĂDUÍ, arăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A porni, a se îndrepta spre... – Magh. eredni. Vezi definitia »
sămășluí, sămășluiésc, vb. IV (înv.) 1. a chibzui, a judeca, a socoti. 2. a decide, a hotărî. 3. a oficia, a celebra. Vezi definitia »