sgîmbói (-i), s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură). Vezi definitia »

chișói s.m. (reg.) nume de pește. Vezi definitia »

hârgói s.n. (reg.) țeava lungă a cimpoiului. Vezi definitia »

știoi, știoi, s.m. (reg.) numele a două specii de păsări răpitoare de noapte, înrudite cu bufniță: ciuf de baltă și ciuf pitic. Vezi definitia »

PREÎNNOÍ, preînnoiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A restaura, a renova o clădire, un monument. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi, a (se) redeștepta, a reînvia; a (se) împrospăta. [Pr.: pre-în-. – Var.: prenoí vb. IV] – Pre¹- + înnoi. Vezi definitia »