hârzoábă, hârzoábe, s.f. (reg.) 1. tălpici cu o potcoavă folosite de vânători pentru a nu se scufunda în zăpadă. 2. opincă rău croită; broască; sfoară cu care se leagă opinca. 3. (fig.) vită slabă; mârțoagă, gloabă, haram. Vezi definitia »

PREÁSENĂ s. f. v. presenă. Vezi definitia »

ENÍGMĂ, enigme, s. f. Lucru greu de înțeles, nelămurit, ascuns; taină, mister¹. ♦ Ghicitoare, șaradă. – Din fr. énigme, lat. aenigma. Vezi definitia »

BOÁMBĂ, boambe, s. f. (Reg.) Bilă, glob; bob². Vezi definitia »

hánță (hánțe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță. – 2. Haină zdrențuită. – 3. Gură, limbă. – 4. Femeie stricată. – 5. Cățeluș. – 6. Om zăpăcit, aiurit. Creație expresivă, cf. fleoarță, treanță, hoandră, cu aceleași sensuri. După DAR, ar fi o contaminare a lui handră cu sdreanță. Drăganu, Dacor., III, 708, pleacă de la săs. hânts „vedenie, arătare”; Candrea, de la rut. hanca „gloabă, mîrțoagă” cf. Scriban. Hanț, s. n. (cadavru; mîrțoagă; bucată; Trans., fîșie) trebuie să fie doar o var. – Der. hănțui, vb. (a sfîrteca), pe care Cihac, II, 134, îl pune în legătură cu ceh. hantovati „a face pe măcelarul”; hănțălui, vb. (Bucov., a deranja, a importuna); hănțău, s. n. (masa celui care face căruțe); hănțușcă, s. f. (șmecheră, golancă); hoancă (var. hoantă, hoanghină, hoarcă), s. f. (babă); hoarță, s. f. (hîrb), cf. fleoarță; honțăni, vb. (a se agita). – Din rom. pare a proveni rut. hance (Miklosich, Wander., 16). Vezi definitia »