Definita cuvantului bîntui
bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bîntui
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui. Vezi definitia »
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. Vezi definitia »
ȘINDRUÍ, șindruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A șindrili. – Șindră + suf. -ui. Vezi definitia »
uluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește). Vezi definitia »
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic1 + suf. -ui. Vezi definitia »