PÚNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau mai multe despărțituri, în care se țin în mod curent banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, taleri sau lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț; 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară); ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarță pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compususl) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec. Vezi definitia »

ZAPÍSCĂ, zapiști, s. f. (Rusism înv.) Adeverință, certificat. – Din rus. zapiska. Vezi definitia »

BENZÍNĂ s. f. Produs petrolier sau de sinteză sub forma unui lichid incolor și ușor inflamabil, folosit mai ales drept combustibil la motoarele cu explozie. – Fr. benzine. Vezi definitia »

BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. 2. Faptă vitejească, curajoasă. – Fr. bravoure. Vezi definitia »

vátră (vétre), s. f. – 1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë. – Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi). Vezi definitia »