castán (castáni), s. m. – Arbore cu fructe comestibile. – Mr. căstînu, megl. căstǫn. Lat. castaneus (sec. XIX). Formație neol. este evidentă în rom. (Densusianu, Rom., XXXIII, 276); mr. și megl. pot veni direct din lat. (Pascu, I, 61; Capidan, Megloromânii, 64). Cf. ngr. ϰάστανον, sl. kastanŭ, tc. kestane, alb. këstenë. Der. castană, s. f. (fructul castanului); castaniu, adj. (de culoarea castanei). Vezi definitia »

a dormi buștean / dus / greu expr. a avea un somn profund. Vezi definitia »

SAFIÁN s. n. v. saftian. Vezi definitia »

găván (găváne), s. n. – 1. Scobitură, adîncitură. – 2. Strachină, blid. – 3. Lingură, polonic. – 4. Farfuriuță. – 5. Mînerul furcii de tors. – 6. Prăpastie hău. – Mr. găvane, megl. găvan. Origine obscură. Este pus în legătură cu bg., sb. vagan „strachină” (Cihac, II, 118; DAR), bg. gavanka (Conev 64), și prin intermediul acestuia cu ngr. γαβένα „vas”; însă explicația nu pare suficientă întrucît nu lămurește legătura cu găun, văgăună și eventual cu gaură; cf. și gîf, s. m. (Trans., blid), găfană, s. f. (Trans. de Vest, partea scobită a lingurii). Este posibil să existe o intenție expresivă în aceste cuvinte (după Diculescu, Elementele, 467, gîf este gr. ϰῦφος). Der. găvănat, adj. (gol); găvăni, vb. (a săpa. a adînci); găvănătură, s. f. (cavitate; scobitură); găvănos, adj. (gol, scobit). Vezi definitia »

EGIPTEÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Egipt. ◊ (s. f.) limbă veche vorbită în Egipt. ◊ (s. n.) dialect arab vorbit în Egipt și Sudan. (după fr. égyptien) Vezi definitia »