Definita cuvantului pârcitură
pârcitúră, pârcitúri, s.f. (reg.) 1. pârcire. 2. miros caracteristic al țapilor în perioada împerecherii. 3. ființă, plantă rămasă nedezvoltată, pipernicită.

Sursa: DAR
Cuvinte ce rimeaza cu pârcitură
BLEFAROSTENÓZĂ s. f. îngustare a pleoapelor. (< fr. blépharosténose) Vezi definitia »
scálă s. f. – Febră aftoasă. Origine necunoscută. Legătură cu sl. skala „așchie” (Cihac, II, 329), nu este probabilă. Această boală care provine din cauza murdăriei, ar putea să-și lege numele întru cîtva de lat. squalidus „murdar”, mai ales că denumirea ei nu pare să fie moștenită. Vezi definitia »
CLÁMĂ s.f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care servește pentru prins hârtii, părul etc.; agrafă. [< germ. Klammer]. Vezi definitia »
HIEROGLÍFĂ, hieroglife, s. f. Semn sau caracter din scrierea vechilor egipteni, care reprezenta noțiunile prin figuri de ființe și de obiecte. ♦ Fig. (ir.) Scris neciteț, indescifrabil. [Pr.: hi-e-.Var.: ieroglífă s. f.] – Din fr. hiéroglyphe. Vezi definitia »
spátă (-te), s. f.1. Scapulă, omoplat. – 2. Labă la patrupede. – 3. Spătarul scaunului. – 4. Pieptene la războiul de țesut. – 5. Spadă. – 6. Spinare. – 7. Partea din spate, dos, revers. – Var. spate, pl. spete. Mr., megl. spată, istr. spǫte. Lat. spatha (Diez, Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128), cf. alb. špathë (Philippide, II, 655), it. spada, spadola, sp. espada, espadilla, ca și lat. spatula (REW 8130). Pentru sensurile 6-7 se folosește numai sing. spate. Der. directă din gr. σπάθη (Diculescu, Elementele, 464) nu pare preferabilă. Sensul 4 apare și în gr. Der. spăcel, s. n.(bluză; vestă; corset), în Trans. și Banat, în loc de *spătcel (Tiktin); spătar, s. m. (fabricant și vînzător de spade); spătar, s. n. (spetează; curea de ham); spătos, adj. (lat în spate, robust); spetează, s. f. (rezemătoare; scîndură de legătură între părți de obiecte; tijă; obligeană, Acorus calamus; stuf, Typha angustifolia; pipirig, Juncus effusus; specie de papură, Gladiolus imbricatus; Arg., îmbrăcăminte), cu suf. - (Densusianu, Bausteine, 477; după Diculescu, Elementele, 465, din gr. σπαδίδιον); speti, vb. (a se deșela; a se dăula; a se obosi, a se istovi muncind); speteală, s. f. (oboseală, osteneală, epuizare). Este dubletul lui spadă, s. f., din it. spada, der. spadasin, s. m., din fr. spadassin; și al lui spatiu (var. spatie), s. m. (treflă, la cărți de joc), din ngr. σπαθί. – Cf. spătar. – Din rom. provine bg. spetează (Capidan, Raporturile, 224). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z