FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință. Vezi definitia »

HÍDRĂ s.f. 1. (Mit.) Șarpe fabulos, închipuit cu șapte capete care creșteau la loc după ce erau tăiate și despre care legenda spune că a fost răpus de Hercule. ♦ (Fig.) Nenorocire, rău care crește inevitabil. ♦ Numele unei constelații. 2. Animal celenterat care trăiește pe fundul apelor dulci și se fixează cu ajutorul unui disc. [Var. idră s.f. / < fr. hydre, lat. hydra]. Vezi definitia »

SITÚLĂ s. f. (arheol.) vas de metal, ca o căldărușă tronconică, cu o toartă mobilă deasupra și folosit la scos apă. (< lat. situla) Vezi definitia »

SEMIÁXĂ s. f. 1. porțiune dintr-o axă orientată într-unul din cele două sensuri ale acesteia. 2. jumătate din lungimea axei unei curbe plane închise sau a unui corp de revoluție generat de o asemenea curbă. (< semi- + axă) Vezi definitia »

SCROFULÓZĂ s.f. Boală cronică de natură tuberculoasă, manifestată prin inflamarea ganglionilor limfatici de la gât. [< germ. Skrofulose]. Vezi definitia »