TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă². ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla. Vezi definitia »

MONOFÓNĂ, monofone, adj. (Muz.; despre melodie) Care este executat de o singură voce sau de un singur instrument. – Din monofonie (derivat regresiv). Vezi definitia »

neáză s.f. (reg.; în expr.) a-i fi nează = a simți groază, oroare, repulsie; a-i fi silă, scârbă, greață (de ceva). Vezi definitia »

CROMOPLÁSMĂ s. f. cromatoplasmă (1). (< fr. chromoplasme) Vezi definitia »

Metodă de divinație pe care o practicau preoții (aparținând civilizațiilor de dinaintea erei noastre, ca de pildă preoții civilizației asiro-babiloniene) constând în examinarea răspândirii pe suprafața apei dintr-un vas a unei picături de ulei. Vezi definitia »