ȘERPÁȘ s. m. indigen din India, Nepal etc. care însoțește expedițiile pe Himalaia. (< fr., engl. sherpa) Vezi definitia »

scârțimúș, scârțimúșe, s.n. (reg.) leagăn improvizat; scrânciob. Vezi definitia »

ARINIȘ, com. în jud. Maramureș, pe rîul Sălaj; 1.166 loc. (1991). Vezi definitia »

pieptúș, pieptúșe, s.n. (reg.) 1. cojoc care se încheie la subsoară și pe umăr. 2. piept de pasăre (folosit ca aliment). Vezi definitia »

caș (cașuri), s. n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. cășar, s. m. (tipar pentru brînză); cășerie, s. f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s. f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75). Vezi definitia »