SANGUÍNĂ s. f. 1. oligist folosit la fabricarea creioanelor colorate. 2. desen cu un astfel de creion. ◊ litografie imitând un asemenea desen. (< fr. sanguine) Vezi definitia »

ióvă (-ve), s. f. – Varietate de salcie (Salix capraea). Sl. (bg., sb., rut.) iva (Conev 49; DAR). Vezi definitia »

lúncă (lúnci), s. f. – 1. Pădure pe marginea unui rîu. – 2. Teren inundabil. – Megl. loncă. Sl. ląka „mlaștină” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. lăka „vale”, sb., cr. luka, slov. lôka. Semantismul este normal, cf. și lat. palus › pădure. Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s. n. (Munt., pădure la malul rîului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăștinoase, de lîngă apă). Cf. prelucă. Vezi definitia »

NULIGÉSTĂ adj., s.f. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. [Cf. lat. nullus – nici unul, gestatio – sarcină]. Vezi definitia »

cúcă (cúci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca. Vezi definitia »