marmúră (mármuri), s. f. – Rocă cristalină divers colorată. – Var. marmoră, (înv.) marmure. Mr. marmar, mr., megl. marmură. Lat. marmor (Pușcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it. marmo, prov. marme, fr. marbre, sp. mármol, port. marmore. Der. din gr. μάρμαρος (Pascu, Beiträge, 10), pare mai puțin probabilă. Nu e cuvînt popular, dar apare din sec. XVII. – Der. (în)mărmuri, vb. (a se împietri, a se întări), cf. megl. mărmurisi, calabr. ammarmurare; mărmuriu, adj. (marmorean); marmoreu, adj. (marmorean), din it. marmoreo. Vezi definitia »

SCĂRÍȚĂ, scărițe, s. f. 1. Diminutiv al lui scară; scăricică, scărișoară. 2. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. – Scară + suf. -iță. Vezi definitia »

a intra în vinerea seacă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis. Vezi definitia »

AVÉRSĂ s. f. ploaie abundentă, bruscă și de scurtă durată. (< fr. averse) Vezi definitia »

BUTILÉNĂ s. f. butenă. (< fr. butylène) Vezi definitia »