podoácă, podoáce, s.f. (reg.) oaie pestriță la ochi. Vezi definitia »

LÁMĂ¹ s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama]. Vezi definitia »

báhnă (báhne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui. Vezi definitia »

SUFÍTĂ¹ s.f. Foaie de pânză din același material cu cortina, închisă la partea de sus a arlechinului. [< it. soffitto]. Vezi definitia »

crișcă² s.f. (reg.) 1. pasăre de baltă. 2. fată naivă, proastă. Vezi definitia »