Definita cuvantului podină
podínă, podíni și podíne, s.f. 1. (pop.) pardoseală de scânduri (la casă, la podul casei, la tavane, la vechile străzi etc.) 2. (la pl.; înv.) obligație a negustorilor brașoveni, din Țara Românească, în evul mediu, de a întreține străzile Bucureștiului pavate cu scânduri; taxă percepută în trecut la Iași pe carele cu produse care intrau în oraș, pentru întreținerea străzilor pavate cu scânduri. 3. (înv. și reg.) tavan de scânduri. 4. (pop.) suport pe care se clădește claia de fân; pat; pod; partea de jos a stogului de fân, poclaj, podlaș; mijlocul stogului de fân. 5. (reg.) platformă de scânduri înălțată deasupra terenului care folosește ca post de observație, de pază. 6. platformă de care sunt fixate pietrele morii de apă; pod. 7. (reg.) piatra stătătoare a morii de apă. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apă; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboară buștenii la vale. 10. (reg.) suprafață plană în regiunea de munte sau de deal; regiune de șes mai înalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafață butoiului în timpul fermentației. 12. (reg.) șale.

Sursa: DAR
Cuvinte ce rimeaza cu podină
BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, având pe față cusături din fire de lână colorată, pe care îl poartă țăranii și țărancele; pieptar. – Magh. bunda. Vezi definitia »
pernioáră, pernioáre, s.f. (pop.) 1. perniță, pernuță, pernișoară. 2. pernă mică pusă sub șa. Vezi definitia »
ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie.Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deutericăVezi nota = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua. Vezi definitia »
CATAPÚLTĂ s.f. 1. Mașină de război antică pentru aruncarea la distanță a pietrelor. 2. Dispozitiv pentru lansarea avioanelor sau a planoarelor. ♦ Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului în vederea parașutării în caz de avarie. [< lat. catapulta, cf. fr. catapulte]. Vezi definitia »
cosoroábă (cosoroábe), s. f. – Traversă, bîrnă principală la acoperiș. – Var. costoroabă, costoroavă. Mag. koszoru(fa), „coroană” (Scriban, Arhiva, 1913; DAR). Este var. de la cosoroabă, s. f. (stafide), al cărui nume se explică prin faptul că sînt puse pe bîrna principală la uscat; cosoreu, s. n. (bîrnă; par). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z