cotóc (-ci), s. m. – 1. Pisoi. – 2. La car, talpă. – 3. La războiul de țesut, traversa de piept. – 4. La roabă, mîner. – 5. Inflorescența unor copaci, cum sînt salcia sau plopul. Sl. kotŭka „pisică” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 77), sau mai probabil din sl. kotŭ „pisică”; cu suf. -oc. Cu alt suf. s-a format cotoi, s. m. (motan; traversă; mîner de ferăstrău; Arg., crai), cuvînt mai folosit decît cel anterior (după Pușcariu, Dacor., III, 1091; DAR; și Pușcariu, Lr., 281, de la *cătoi › lat. cattus, cu influența sl.). – Der. cotoci (var. cotîrci, cotoi), vb. (a se aduna la un loc pisicile). Pare a fi același cuvînt ca cotoi, s. n. (pulpă; picior de pasăre; os), pe care DAR îl consideră în legătură cu cot, „articulație care unește brațul cu antebrațul”, și Scriban cu cotonog, dar care poate reprezenta și aceeași trecere semantică de la lat. musculus › mus; de aici cotolan, s. n. (știulete de porumb); cotoier, s. m. (Olt., la nunțile țărănești, persoană însărcinată cu organizarea ospățului). Cotoșman, s. m. (motan, cotoi; picior de pasăre) este un der. de la cotoc, sau mai curînd de la pl. cotoci, cu suf. expresiv -man (Cihac, II, 77; DAR; Skok 66), și încrucișat cu contuș, cf. aici. Vezi definitia »

COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. Vezi definitia »

țărhóc, țărhoáce, s.n. (reg.) 1. târnăcop. 2. teslă. Vezi definitia »

BOSUIÓC s. n. v. busuioc. Vezi definitia »

BIUNIVÓC, -Ă adj. care are corespondență unică în ambele sensuri. ♦ (mat., log.) corespondență ~ă = corespondență între elementele a două mulțimi, astfel încât fiecare element al uneia corespunde univoc unui element din cealaltă. (< fr. biunivoque) Vezi definitia »