car (cáre), s. n. – 1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s. f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s. m. (înv., căruțaș); cărucior, s. n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s. n. (car, căruță); căruță, s. f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s. m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15). Vezi definitia »

UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar. Vezi definitia »

CALEMÁR s.n. Călimară portativă în formă de toc, care se purta la brâu. [< fr. calemar]. Vezi definitia »

CĂPRÁR¹, căprari, s. m. (Rar) Păstor de capre. – Lat. caprarius. Vezi definitia »

CONTOÁR s.n. 1. Birou de comerț, mai ales birou al unui bancher. ♦ Agenție comercială într-un stat străin (mai ales într-o țară comercială). 2. Masă, mobilă, loc unde se fac plățile în casele mari de comerț sau de bancă. [Var. (1) contuar, comptuar s.n. / < fr. comptoir]. Vezi definitia »