PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta. Vezi definitia »

CORNALÍNĂ s. f. varietate roșie-oranj de agat, piatră semiprețioasă. (< fr. cornaline) Vezi definitia »

DESĂGÚȚĂ, desăguțe, s. f. Diminutiv al lui desagă; desăgel, desăgior. – Desag + suf. -uță. Vezi definitia »

INCONSECVÉNȚĂ s.f. Lipsă de consecvență în idei, în acțiuni. [< lat. inconsequentia, cf. fr. inconséquence]. Vezi definitia »

CROMOFOTOGRAVÚRĂ s. f. fotogravură policromă. (< fr. chromophotogravure) Vezi definitia »