PUC s. n. minge specială de cauciuc, plată și tare, la jocul de hochei pe gheață. (< engl. puck) Vezi definitia »

struc, struci, s.m. (reg.) scândură care leagă talpa saniei de proțap. Vezi definitia »

ghizlúc, ghizlúce, s.n. (reg., înv.) pieptar țărănesc; ilic. Vezi definitia »

pruțúc, pruțúce, s.n. (reg.) traistă de pânză pentru hrană (pe care o purtau soldații). Vezi definitia »

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. Vezi definitia »