MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. Vezi definitia »

DIGÁMMA s. f. invar. Semivocală cu valoare de u consonantic, componentă a unor diftongi, triftongi etc. [Acc. și: dígama] – Din fr. digamma. Vezi definitia »

iáma s. f. – Invazie, incursiune. – Mr. yiamă, megl. iamă. Tc. ya(g)ma (Șeineanu, II, 219; Lokotsch 923; Iordan, Dift., 80), cf. bg. jagmá. Se folosește numai în expresia ca a da iama „a năvăli”. Vezi definitia »

DECIMÁ vb. tr. 1. (la romani și în evul mediu) a pedepsi o unitate militară executând câte unul din zece soldați, prin tragere la sorți. 2. a ucide, a omorî în număr mare; a extermina, a masacra. (< fr. décimer, lat. decimare) Vezi definitia »

SÓMA¹ s.f. (Biol.) 1. Nume dat celulelor somatice. 2. Termen pentru întregul corp, cu excepția membrelor. [Pl. -me. / < fr. soma, cf. gr. soma – corp]. Vezi definitia »