ȚINTUÍ, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui. Vezi definitia »

tălmăzuí, tălmăzuiésc, vb. IV (reg.) a tăvăli, a murdări. Vezi definitia »

pontuí, pontuiésc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se ciorovăi, a se ciondăni. 2. a spune ceva pe ocolite, a face aluzie la ceva. 3. a da partea care i se cuvine cuiva din ceva. Vezi definitia »

RECONSTRUÍ vb. IV. tr. A construi din nou; a reface pe baze noi. ♦ (Fig.) A reconstitui. [P.i. -iesc, conj. -iască. / cf. fr. reconstruire]. Vezi definitia »

VLĂGUÍ, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui. Vezi definitia »