ijderí (ijderésc, – ít), vb. – 1. A afla, a descoperi, a inventa. – 2. A stîrni, a îmboldi, a ațîța. – 3. A se ivi, a proveni, a se naște. – Var. ijdări, ijdăni, izdări, izdăni, jidări, jidărî, zădărî. Sl. izdirati, cf. sb. izdirati se na koga „a trata pe cineva cu asprime”, bg. dirjă „a scormoni”, zadiram „a face să turbeze”. Sînt cuvinte înv. la toate sensurile și cu toate var., cu excepția lui zădărî, cu sensul lui bg. Explicațiile anterioare nu satisfac cuvîntul identic cu a îndîrji (Cihac, II, 147); din sl. izgnati „a expulza”, cf. izgoni (Tiktin). Cf. Scriban, care pleacă de la un sl. izdirati. – Der. ijderitor, adj. (creator); ijderenie (var. ijdăranie, ijderanie), s. f. (proveniență, origine); izdăritură, s. f. (proiect; creație); zădărîtor, adj. (iritant); zădăreală, s. f. (ațîțare, incitare). Vezi definitia »

BIVOLARI 1. Castru roman, construit în 137-138, pe malul stg. al Oltului, în poiana B. de pe terit. actual al satului Păușa (jud. Vîlcea). 2. Com. în jud. Iași, pe Prut; 4.219 loc. (1991). Vezi definitia »

BLODOGORÍ, blodogoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A vorbi neînțeles (într-o limbă străină), neclar. – Din sl. blagodariti. Vezi definitia »

CTENÁRI s. m. pl. subîncrengătură cuprinzând o singură clasă: ctenoforele. (< fr. cténaires) Vezi definitia »

CANTABRI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Veche populație din Pen. Iberică, așezată la izvoarele Ebrului și supusă de romani în anul 25 î. Hr. Vezi definitia »