Definita cuvantului breb
breb (brébi), s. m. – Castor. Sl. bebrŭ, bebrĭ și de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobrĭ, pol. bóbr, ceh. bobr, cr. breber. După Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, să creadă că slavii îl împrumutaseră din rom.; totuși, după Berneker 44, este cuvînt indo-european, normal în sl. Der. din rom. plecîndu-se de la lat. fiber, propusă odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide, fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu, Rom., XXXIII, 275 și Hlr., 98. Cf. breabăn.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu breb
întreabă-mă ca să te-ntreb expr. (glum.) nu știu. Vezi definitia »
GHEB1, (1, 2) gheburi, (3) ghebe, s. n. 1. Cocoașă (la om). 2. Ridicătură de teren în formă de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, și cu pălăria galbenă-brună (Armillaria mellea). ◊ Ghebe de brad = ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subțire, cărnoasă și cu piciorul lung și subțire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de pădure = ciupercă comestibilă cu pălăria roșiatică ori brună, catifelată (Collybia longipes). – Probabil lat. *glibbus (formă metatezată a lui *gibb(u)lus < gibbus). Vezi definitia »
EFÉB s. m. 1. (în Grecia antică) tânăr între 17 și 18 ani care își făcea educația într-o efebie. 2. adolescent; (p. ext.) tânăr de o deosebită frumusețe. (< fr. éphèbe, lat. ephebus, gr. ephebos) Vezi definitia »
EFÉB, efebi, s. m. (în Grecia antică) Adolescent care făcea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus. Vezi definitia »
gheb (-buri), s. n. – 1. Cocoașă. – 2. Specie de ciuperci comestibile (Agaricus melleus). – Var. ghib, gheabă. Lat. *glibba, probabil în loc de *gibbla ‹ *gibbula, cuvînt folosit de Vegecio (Battisti, III, 1837; cf. Pușcariu 708; DAR; REW 3754); cf. cat. gep, sp. giba, chepa, port. geba. Der. din sl. gǫba „burete”, cf. bg. găba „ciupercă” (Cihac, II, 502; Conev 42), nu este posibilă din punct de vedere fonetic. Graur, BL, V, 62, pune sub semnul întrebării der. din lat., fără motive suficiente. – Der. ghebos, adj. (cocoșat); gheboși (var. (în)gheboșa), vb. (a cocoșa; a îndoi, a încovoia); înghebeji, vb. (Olt., a goni, a hăitui). – Din rom. provine mag. göb „cocoașă” (Edelspacher 13; Candrea, Elemente, 408). Vezi definitia »