Definita cuvantului furcă
FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Furcărie. 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu furcă
a o da roită expr. (intl.) a dispărea de la locul unei razii. Vezi definitia »
délă (déle),s. f.1. Dosar. – 2. Pricină în curs de judecată. – 3. Teanc de hîrtii, dosar. – Var. (înv.) deală, s. f. (treabă; afacere). Sl. dĕlo „operă, lucrare, lucru făcut”, de la dĕti „a face” (Cihac, II, 93), cf. rus. djelo (Tiktin; Candrea). Înv. – Der. delar, s. m. (înv., arhivar); deletnic, adj. (sîrguincios, silitor), cf. sb. delatnik „muncitor”; îndelete, adv. (în locuțiunea pe îndelete), a cărei formație este puțin clară (după Scriban, s-ar explica plecîndu-se de la reprezentanta lat. libitum); îndeletnici, vb. refl. (a-și petrece timpul, a se ocupa, a se dedica), cf. Drăganu, Dacor., V, 347-52. Vezi definitia »
HÂRJÂITÚRĂ, hârjâituri, s. f. V. hârșâitură. Vezi definitia »
TRÁMĂ s.f. 1. Fir de mătase, obținut prin răsucirea a cel puțin două fire care nu au mai fost răsucite și întrebuințat ca bătătură. 2. Subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru sau al unui film; acțiunea, intriga, canavaua pe care se țes evenimentele operei respective. 3. (Fig.) Intrigă, uneltire, complot. [< fr. trame, it., lat. trama]. Vezi definitia »
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), care, sub efectul unui joc de lumini (și privit din întuneric), dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc., în scopul înfățișării unui ecosistem. [Pr.: di-o-.Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z