OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărâtori, -oare, adj. (Înv.) Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. Vezi definitia »

AUTOCRÁTOR s. m. 1. titlu dat, în Grecia antică, deținătorilor unei autorități absolute. 2. bazileu ~ = (la Bizanț) titlu oficial al împăratului. (< fr. autocrator, gr. autokrator) Vezi definitia »

FONATÓR, fonatoare, adj.n. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur. Vezi definitia »

LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. Vezi definitia »

ATOTȘTIUTÓR, -OÁRE, atotștiutori, -oare, adj. Care știe tot. – Din atot- + știutor (după fr. omniscient). Vezi definitia »