cuțít (cuțíte), s. n. – 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. – 2. Piesă principală a cîntarului. – 3. Durere de șale. – Mr. cățut, cuțut, megl. cuțǫt, istr. cuțit. Lat. *cotῑtus, de la *cotῑre „a ascuți” (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Pușcariu, Lr., 198); cf. cute, ascuți, custură. S-a propus și un der. de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. – Der. cuțitar, s. m. (persoană care face sau vinde cuțite; bătăuș, mardeiaș); cuțitărie, s. f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuțite); (în)cuțita, vb. (a avea un junghi în șale; a înțepa, a înjunghia); cuțitătură, s. f. (durere de șale); cuțitoaie, s. f. (lamă ascuțită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuțit de potcovar; brăzdar de plug; pește de rîu, Cobitis taenia); cuțit(oi), vb. (a lucra cu cuțitoaia); cuțitură, s. f. (cuțit care nu taie), cf. custură. Vezi definitia »

TRÁNZIT s.n. Trecere (fără staționare) de mărfuri sau de persoane printr-o țară străină; scutire de taxe vamale acordată de un stat unor mărfuri care trec prin teritoriul său în altă țară; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere prin țară; drum de tranzit = drum public care ocolește localitățile; în tranzit (despre călători, vagoane etc.) = în trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (În telefonie și radiofonie) Operația de recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere]. Vezi definitia »

PRĂȘÍT², -Ă, prășiți, -te, adj. (Despre terenuri cultivate sau plante de cultură) Care este săpat și curățat de buruieni, afânat etc. – V. prăși. Vezi definitia »

STUFÍT s.n. Material termoizolator, confecționat din tulpini uscate de stuf. [Et. incertă]. Vezi definitia »

HODOROGÍT, -Ă, hodorogiți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care funcționează prost; uzat, stricat, hârbuit. 2. Fig. (Despre persoane) Șubrezit, ramolit de boală sau de bătrânețe. ♦ (Despre voce) Răgușit. [Var.: odorogít, -ă adj.] – V. hodorogi. Vezi definitia »