Definita cuvantului bubă
búbă (búbe), s. f. – Umflătură, abces, buboi. Creație expresivă, cf. lat. *buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba și pe de altă parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „larvă”, alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. și bg., sb. buba „vierme de mătase”, rut. buba „umflătură”. Nu pare posibilă der. directă din lat., propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigură nici der. din sl. propusă de DAR, datorită diferențelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creații spontane, care coincid în multe limbi în același timp, cf. fr. bobo. Der. abubă, s. f. (dalac, bubă-neagră); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s. n. (vărsat); bubiță, s. f. (zgaibă; boală a cartofului); buboi, s. n. (furuncul); buboios, adj. (plin de bubă); buboșa (var. boboșa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de boboș; buburos, adj. (bubos); buburoșa, vb. (a se scofîlci); bubuliță, s. f. (zgaibă, coș); buburuz (var. buburuză, buburez, buburuță), s. n. (cocoloș, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriță, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -ză, cum sînt coacăză, pupăză (Densusianu, Bausteine, 478, îl consideră der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlcă, s. f. (amigdalită), contaminare a lui bubă cu gîlcă; bubușlie, s. f. (boabă). După Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubuliță. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuză prezintă o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina „furnică” (Wagner 300).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bubă
FRÁGĂ, fragi, s. f. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga. Vezi definitia »
CLÁSĂ s.f. I. (Fil.) Clasă socială = grup mare de oameni care se deosebește de alte grupuri după locul pe care-l ocupă într-un anumit sistem de producție socială, după raportul față de mijloacele de producție, după rolul îndeplinit în organizarea socială a muncii, după felul în care obțin partea de care dispun din bogăția societății și după mărimea acestei părți. II. 1. Fiecare dintre subîmpărțirile și despărțiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de învățământ care cuprinde elevi cu același nivel de cunoștințe, cărora urmează să li se predea aceleași materii. 2. Sală în care se țin cursurile pentru un grup de elevi cu același nivel de cunoștințe. 3. Oră de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis]. Vezi definitia »
LUMINESCÉNȚĂ s.f. Proprietate a unor corpuri de a emite radiații luminoase care nu sunt de natură termică. [Cf. fr. luminescence]. Vezi definitia »
IZANOMÁLĂ s.f. Curbă care leagă punctele de abatere egală față de valoarea normală a unui fenomen sau element oarecare. [Var. isanomală s.f. / < fr. isanomale]. Vezi definitia »
bríptă (brípte), s. f. – Cuțit. Sb. britva (în Olt. și Banat) sau rut. brytva (în Bucov.). Cuvînt puțin obișnuit. Vezi definitia »