vrajă, vrăji s. f. 1. curte asiduă făcută unei persoane de sex opus; seducție. 2. afirmație ambiguă. 3. păcăleală, înșelătorie. Vezi definitia »

jugăríță s.f. (reg.) jug. Vezi definitia »

coromîslă (coromấsle), s. f. – 1. Cobiliță cu care se duc două găleți în același timp. – 2. La căruță, orcic. – 3. Constelația Casiopea. – 4. (Trans.) Fată vioaie și dezinvoltă. Origine incertă. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvîntul nu este însă sl., apare numai în aceste două limbi, și după Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmeziș „de-a latul, pieziș”, ipoteză care de asemenea pare improbabilă. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropișniță „insectă dăunătoare” cu sălămîzdră „salamandră”; semantismul nu este însă clar pentru celelalte accepții. Vezi definitia »

túslă s.f. (reg.) țuică. Vezi definitia »

cópcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire). Vezi definitia »