TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema. Vezi definitia »

ESTÍMĂ s. f. determinare aproximativă a poziției unei nave, ținând seama de drumul și distanța parcursă. (< fr. estime) Vezi definitia »

BĂNCÚȚĂ¹, băncuțe, s. f. Diminutiv al lui bancă¹. – Bancă¹+ suf. -uță. Vezi definitia »

TERMOPÍLĂ s. f. pilă termoelectrică. (< engl. thermopile) Vezi definitia »

LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță. Vezi definitia »