restéu (restéie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. – Var. răsteu, restei, restel. Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă. Vezi definitia »

JETÉU s. n. ochi de tricotaj prin înfășurarea firului o singură dată pe andrea, trecut din față spre spate. (< fr. jeté) Vezi definitia »

PRITANÉU, pritanee, s. n. Edificiu în care avea loc consiliul pritanilor. – Din fr. prytanée. Vezi definitia »

DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. Vezi definitia »

eu¹ [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a) Vezi definitia »