șontâcăluí, șontâcăluiésc, vb. IV (reg.) a șchiopăta. Vezi definitia »

pumnuí, pumnuiésc, vb. IV (înv. și reg.) a da pumni (cuiva), a lovi cu pumnii (pe cineva); a pumni. Vezi definitia »

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

ciuciuí (-uésc, -ít), vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl. čučati (Berneker 161), sp. chuchear, și șoșoi, șușui. – Der. ciuciur, s. n. (izvor, șuvoi), cf. bg. čučur „canal de scurgere, țeavă de canalizare a apei” (Scriban, Conv. lit., XLIV, 1003); ciuciurău, s. n. (corn mic). Vezi definitia »

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă Vezi definitia »