ZOLͲ, zolésc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. (Cu complementul pâinea) A frământa, a zolga. 2. A osteni, a obosi pe cineva [muncindu-l, făcându-l să alerge] (din zoală) [def. și DLRLC] Vezi definitia »

iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-și pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Șeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a păta”, cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicații par posibile. – Der. iscălitură, s. f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv. Vezi definitia »

(?) CUȘTULÍ, cuștulesc, vb. IV intranz. și tranz. (Reg., în Crisana) A gusta, a lua o gustare. – ? Vezi definitia »

stelí, stelésc, vb. IV 1. (înv.) a luci. 2. (reg.; despre stele) a răsări. Vezi definitia »

vali Vezi definitia »