obráț (obráțe), s. n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lățime și patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obrație, s. f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăți, vb. (a parcela un teren); obrățește, adv. (în parcele de un obraț fiecare). Vezi definitia »

CRANȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un ronțăit. – Onomatopee. Vezi definitia »

CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. Vezi definitia »

nouréț, nouréțuri, s.n. (reg.) norișor, noruleț, nourel. Vezi definitia »

BĂLÚȚ, -Ă, băluți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui băl. Vezi definitia »