MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă. Vezi definitia »

ZINCOGRAVÚRĂ s.f. Zincografie. ♦ Clișeu zincografic; reproducere după un astfel de clișeu. [< fr. zincogravure]. Vezi definitia »

JOÁRDĂ, joarde, s. f. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă; vargă, jordie. 2. (La pl.; reg.) Bețele vârâte între firele natrei la războiul de țesut. – Din magh. zsorda. Cf. sl. žrŭdĩ. Vezi definitia »

ABIÓZĂ s. f. 1. Stare lipsită de viață. 2. Procedeu de conservare a produselor alimentare de natură animală și vegetală, bazat pe distrugerea totală a microorganismelor existente în produs prin termo-, foto- sau chimiosterilizare, iar recent și prin iradieri ionizante. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiose. Vezi definitia »

PICROMIGDÁLĂ s.f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură făcută cu albuș de ou, zahăr și migdale sau nuci. [Var. pricomigdală s.f. / cf. ngr. pikramigdalon < pikros – amar]. Vezi definitia »