Definita cuvantului bunt
bunt (búnturi), s. n. – (Mold., înv.) Rebeliune, răscoală. – Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). – Der. buntaș, s. m. (rebel, răsculat); buntușnic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a răscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuvînt legat indirect de cele anterioare.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bunt
SEMIDEPONÉNT, -Ă, semideponenți, -te, adj. (În sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjugă după diateza activă, iar altele după diateza pasivă. – Din fr. semidéponent. Vezi definitia »
DEMORALIZÁNT, -Ă adj. Care demoralizează; deprimant. [Pl. -nți, -te. / cf. fr. démoralisant]. Vezi definitia »
ANIHILÁNT, -Ă adj. care anihilează; anihilator. (< fr. annihilant) Vezi definitia »
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent. Vezi definitia »
RECITÁNT, -Ă, recitanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre voci sau instrumente) Care execută singur partea principală a unei bucăți muzicale. 2. S. m. Persoană care, într-un oratoriu sau într-o cantată, interpretează recitative. – Din fr. récitant. Vezi definitia »