bilí (-lésc), vb. – 1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător). Vezi definitia »

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcație. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, scr. vesliti. Vezi definitia »

împilí, împilésc, vb. IV (reg., înv.) a prinde cu cuie ceva laolaltă. Vezi definitia »

RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde (din cauza bătrâneții) acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. Vezi definitia »

sculí, sculésc, vb. IV (reg.) a isprăvi, a termina. Vezi definitia »