CERULÉU s. n. pigment mineral albastru obținut dintr-un amestec de oxizi de cobalt și staniu. (< fr. céruléum) Vezi definitia »

CARÉU s.n. 1. Așezare în formă de pătrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj. 2. Porțiune pătrată, marcată cu alb, a terenului pe care se desfășoară un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Pătrat de cuvinte încrucișate. 4. (Mar.) Încăpere pe o navă servind ca sală de mese, de lectură sau de recreație pentru ofițeri. 5. Grup de patru cărți de aceeași valoare (la unele jocuri de cărți). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carré]. Vezi definitia »

curcubéu (curcubéie), s. n. – 1. Fenomen optic datorat refracției, cu aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – Var. curcubeu (s. m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius „încovoiat”, cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae „coardă de alfă” › ven. curcuma și de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. și cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, Gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; și combătută de Pușcariu 458. Celelalte explicații par mai puțin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcus › combibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu- › *arcurcubeu › *acurcubeu). Pușcariu, Dacor., VI, 315-7 și DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care „corespunde exact” lui curcubeu; afirmație surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. be › bea și că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puțin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndește la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc „melc”. Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407). Vezi definitia »

polieléu (polieléie), s. n. – Nume special dat psalmilor 134 și 135. – Var. polileu. Mgr. πολυέλεος „foarte milostiv”. Vezi definitia »

ETAMBRÉU s.n. Deschizătură în puntea unei nave, făcută pentru a putea trece prin ea un catarg, axul cârmei etc. [< fr. étambrai]. Vezi definitia »