CÓMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază]. Vezi definitia »

PARAGLOBULÍNĂ s. f. Substanță de natură proteică din sânge, care contribuie la formarea fibrinei; paraglobină. – Din fr. paraglobuline. Vezi definitia »

CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. Vezi definitia »

BUTOÁRCĂ, butorci, s. f. (Reg.) Butură (3). – Et. nec. Vezi definitia »

GASTROENTEROPTÓZĂ s.f. (Med.) Ptoză a stomacului și a intestinelor. [< fr. gastro-entéroptôse] Vezi definitia »